Ca orice firmă, la început am încercat să identificăm piaţa căreia ne vom adresa şi posibilele aplicaţii ale soluţiilor noastre.
Am identificat astfel, pe lângă exemplele deja clasice, pe care le puteţi intâlni pe numeroase alte site-uri, privind iluminatul interior şi exterior al unei locuinţe, de controlul temperaturii, de sisteme de alarmă şi monitorizare video, o mulţime de alte aplicaţii.
Am încercat să ducem ideea noastră mai departe decât simpla utilizare a unor senzori pentru monitorizare şi am încercat să integrăm în automatizare cât mai multe alte elemente cum ar fi motoare, robinete, relee, care să reacţioneze atunci când un anumit senzor emite un semnal.
Ne-am gândit astfel că soluţiile noastre vor putea fi folosite de proprietarii de apartamente, de case cu sau fără curte, de pensiuni şi hoteluri, de restaurante şi terase, de spaţii comerciale sau birouri, depozite sau ateliere, săli de sport şi multe altele, fiecare dintre aceste spaţii având un anumit specific privind accesul în locaţie sau în anumite camere dacă este cazul, privind monitorizarea, gradul de confort şi de siguranţă dorite sau impuse de lege.